
Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale.
Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie:
• să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;
• să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a primului ajutor.
Conducătorul auto care constată existenţa unui accident soldat cu victime are următoarele obligaţii:
• să oprească imediat la locul accidentului;
• să îndepărteze persoanele curioase;
• să folosească trusa de prim ajutor;
• să ceară ajutorul persoanelor din jur (dacă se află la faţa locului, este de preferat o persoană calificată);
• să debaraseze victima;
• să poziţioneze victima în funcţie de leziunile pe care le prezintă;
• să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea împiedica sau îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui;
• să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor (stop cardio-respirator, hemoragie, fracturi);
• să trateze rănile şi arsurile, dacă este cazul;
• să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei;
• să apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară cu sprijinul medical de urgenţă;
• să asigure transportul victimei la spital;
• să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, precum şi oprirea hemoragiilor;
• să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului;
• să comunice cadrelor medicale ce măsuri de prim ajutor s-au acordat;
• să comunice cadrelor medicale ora şi minutul aplicării garoului;
• să comunice cadrelor medicale medicamentele administrate;
• să comunice cadrelor medicale dacă au apărut schimbări importante în starea victimei, comparativ cu momentul producerii accidentului;
• să comunice cadrelor medicale dacă s-a produs decesul şi ora la care a avut loc;
• să anunţe organele de poliţie;
• să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la spital;
• să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei şi al vehiculului, dacă acestea au fost deplasate între timp;
• să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare;
• să prezinte organelor de anchetă martorii prezenţi în momentul producerii accidentului.