S-a redus durata instruirilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca

In urma cu cateva zile s-a decis ca instruirea la angajare, la locul de munca sau suplimentara in domeniul securitatii si sanatatii in munca poate dura fiecare o ora. Mai jos toate detaliile: HG nr. 767/2016 - modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sistemului asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării forţei de muncă si al securităţii si sănătăţii în muncă Art. II. — Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. După articolul 80 se introduce un nou articol, articolul 801, cu următorul cuprins: „Art. 801. — Durata instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru fiecare dintre cele 3 faze prevăzute la art. 77 şi pentru instruirea periodică efectuată suplimentar celei programate prevăzută la art. 98, nu va fi mai mică de 1 oră şi se stabileşte prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) pct. 8, datat şi aprobat de către angajator.” 2. La articolul 87, alineatul (2) se abrogă. 3. La articolul 87, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Persoanelor prevăzute la art. 82 li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.” 4. La articolul 92, alineatul (2) se modifică si va avea următorul cuprins: „(2) Durata instruirii la locul de muncă se stabileşte de către angajator, împreună cu: a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.” 5. La articolul 96, alineatul (2) se modifică si va avea următorul cuprins: „(2) Intervalul dintre două instruiri periodice şi periodicitatea verificării instruirii vor fi stabilite prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) pct. 8, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru.” 6. Articolul 99 se modifică si va avea următorul cuprins: „Art. 99. — Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 se stabileşte de către angajator, împreună cu: a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.” Sursa: http://legeaz.net/monitorul-oficial-838-2016/hg-767-2016-modificare-completare-acte-normative-somaj-stimulare-ocupare-forta-munca

Ce obligatii are conducatorul auto care constată existenţa unui accident soldat cu victime?

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale. Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie: • să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor; • să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a primului ajutor. Conducătorul auto care constată existenţa unui accident soldat cu victime are următoarele obligaţii: • să oprească imediat la locul accidentului; • să îndepărteze persoanele curioase; • să folosească trusa de prim ajutor; • să ceară ajutorul persoanelor din jur (dacă se află la faţa locului, este de preferat o persoană calificată); • să debaraseze victima; • să poziţioneze victima în funcţie de leziunile pe care le prezintă; • să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea împiedica sau îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui; • să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor (stop cardio-respirator, hemoragie, fracturi); • să trateze rănile şi arsurile, dacă este cazul; • să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei; • să apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară cu sprijinul medical de urgenţă; • să asigure transportul victimei la spital; • să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, precum şi oprirea hemoragiilor; • să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului; • să comunice cadrelor medicale ce măsuri de prim ajutor s-au acordat; • să comunice cadrelor medicale ora şi minutul aplicării garoului; • să comunice cadrelor medicale medicamentele administrate; • să comunice cadrelor medicale dacă au apărut schimbări importante în starea victimei, comparativ cu momentul producerii accidentului; • să comunice cadrelor medicale dacă s-a produs decesul şi ora la care a avut loc; • să anunţe organele de poliţie; • să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la spital; • să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei şi al vehiculului, dacă acestea au fost deplasate între timp; • să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare; • să prezinte organelor de anchetă martorii prezenţi în momentul producerii accidentului.

ELECTROCUTARE

Procedura care trebuie urmată în cazul unei victime electrocutate prevede urmatoarele 3 etape: 1. Solicitarea ajutorului Daţi semnalul de alarmă pentru ca cineva să anunţe serviciul medical de urgenţă în timp ce dumneavoastră acordaţi primul ajutor victimei. 2. Salvarea sau detaşarea victimei Dacă victima a rămas conectată la conductorul de joasă tensiune, prima măsura este detaşarea ei înainte de acordarea primului ajutor. Pentru aceasta:  - Întrerupeţi curentul electric acţionând întrerupătorul, disjunctorul, etc.  - Dacă este imposibilă întreruperea curentului electric sau dacă se întârzie prea mult, încercaţi să detaşaţi victima cu ajutorul oricărui element neconductor (scândură, sfoară, scaun, ...) fiind la rândul dumneavoastră izolat din punct de vedere electric. 3. Reanimare După producerea unui accident electric apare frecvent următorul tablou:  - Şoc electric. (Pierderea temporară a cunoştinţei fără oprirea respiraţiei. Bătăile cardiace şi pulsul sunt perceptibile iar pupila prezintă o stare normală). În acest caz se va aşeza victima în poziţia laterală de siguranţă, verificându-i constant semnele vitale până la sosirea personalului medical specializat.  - Oprirea respiraţiei. Se va iniţia imediat procedura de respiraţie artificială.  - Oprirea circulaţiei. Se va iniţia imediat procedura de reanimare cardio pulmonară. Transportarea accidentatului În toate cazurile în care se observă o stare aparentă de moarte este necesară internarea în spital a victimei. Transportul persoanei electrocutate trebuie să se efectueze rapid şi în bune condiţii, astfel ca soluţia optimă rămâne o ambulanţă.

Sfaturi care te ajută să fii calm la volan

S-ar putea să îţi treacă prin minte că poţi face ce vrei tu pe şosele, doar eşti şofer cu acte în regulă, nu? Realitatea este că nu prea poţi să faci ce vrei tu. Cu siguranta sunt soferi care spun: „eh, dar eu stiu ce fac”, „nu are ce sa se intample”, „ii arat eu”, etc. Adevarul este ca se pot intampla multe, de exemplu POTI MURI! Pare suficient? Asadar, trebuie să ne păstrăm calmul, altfel ar fi un haos incontrolabil. Pe langa condiţiile proaste de drum din tara noastra, soferii se confrunta si cu alte probleme precum pietoni care traversează neregulamentar, nebuni care gonesc prin sate cu drumuri înguste şi multe, foarte multe maşini. Aşa se face că stresul de la volan ajunge să concureze cu stresul de acasă sau stresul de la serviciu. Nu pare mare lucru când spui „stres la volan”, dar un şofer care nu e calm poate să facă o greşeală la volan. Iar o greşeală poate fi suficientă pentru a contribui la statisticile dureroase care caracterizează siguranţa rutieră din România. Iată, aşadar, o listă cu zece sfaturi care te pot ajuta să îţi păstrezi calmul atunci când eşti la volan. 10. Încearcă să dormi cât mai bine noaptea Sfat mai ales pentru şoferii profesionişti: un somn bun poate să şteargă cu buretele foarte multe gânduri rele, în vreme ce o noapte tulburată de griji poate să ducă la foarte multă oboseală la volan. Iar oboseala la volan poate duce, la rândul ei, la accidente dureroase. Sfat: lasă grijile pentru a doua zi şi încearcă să ai un somn liniştit. Asociaţia Naţională a Somnului din Statele Unite ale Americii recomandă ca un adult să doarmă în jur de 7-9 ore în fiecare noapte, în timp ce adolescenţii ar trebui să doarmă aproximativ 8,5-9,25 ore. Vă scoală părinţii sau soţia! Daţi-le cu studiul în cap! 9. Încearcă să pleci de acasă cu 20 de minute mai repede decât de obicei Dacă pleci în ultimul moment la drum, cu siguranţă o să devii stresat, fiindcă traficul va fi foarte aglomerat, iar timpul o să se scurgă, parcă, mai repede. Sfatul e să pleci mai repede de acasă pentru a evita aglomeraţia. Şi, chiar dacă nu eviţi aglomeraţia, măcar ai un tampon de 10-20 de minute care îţi permite să ajungi la destinaţie atunci când trebuie. 8. Nu fi nervos când pleci la drum Dacă nu ai dormit bine noaptea, s-ar putea să fii stresat încă dinainte să deschizi portiera maşinii. Încearcă să scapi de toate gândurile rele înainte de a ieşi pe uşa de la casă – uită de certurile nesemnificative cu iubitul sau iubita şi gândeşte-te unde trebuie să ajungi şi pe unde trebuie să o iei. 7. Cunoaşte-ţi traseul dinainte de a pleca la drum Dacă pleci la drum în ultima secundă şi nu ştii pe unde trebuie să mergi, stresul la volan e garantat – ora la care trebuie să ajungi la destinaţie se apropie din ce în ce mai repede, iar tu mergi în direcţia greşită. Aşadar, planifică-ţi traseul dinainte de a pleca la drum. Poţi să faci asta chiar de la birou - ai la dispoziţie Google Maps şi Nokia Here, printre altele. Dacă ai posibilitatea, recomandarea noastră este să testezi traseul pe viu cu o zi înainte de marea întâlnire, astfel încât să îl poţi învăţa. De asemenea, e foarte bine să explorezi alternativele la traseul tău principal, ca să poţi evita aglomeraţia atunci când e nevoie. Încearcă să nu o iei pe străzi pe care nu ai mai mers niciodată – s-ar putea să te rătăceşti şi să pierzi şi mai mult timp decât dacă ai fi rămas în aglomeraţie. Dacă ai smartphone, fie el cu iOS sau Android, poţi să îţi instalezi o aplicaţie de navigaţie prin GPS – există câteva programe gratis care te ajută să ajungi la destinaţie fără prea multe bătăi de cap. Dacă nu ai telefon inteligent, poţi să investeşti într-un terminat GPS – sunt suficiente aparate care nu depăşesc preţul de 500 de lei. 6. Poziţia corectă la volan Ai văzut şi tu destui şoferi care stau la volan ca şi cum ar fi pe scaunul de la dentist. Chiar dacă unii interpretează această poziţie ca una de şmecher, adevărul e că nu este o poziţie corectă. Potrivit specialiştilor, o poziţie corectă la volan implică următoarele: - spătarul scaunului trebuie să fie reglat astfel încât la cot să se formeze un unghi de aproximativ 90 de grade. De asemenea, încheietura de la mână ar trebui să atingă partea de sus a volanului atunci când braţul e întins, iar spatele e lipit de spătar; - scaunul trebuie să fie reglat astfel încât picioarele să se poată mişca libere în zona pedalierului. Dacă poziţia la volan este incorectă, o serie de manevre dificile pot duce la frustrări, iar frustrările pot duce la stres. Ca să nu mai spunem că o poziţie incorectă la volan poate duce la un accident. 5. Ascultă muzica ta preferată Dacă eşti blocat în trafic, ascultă muzica ta preferată în maşină. Cel mai bine ar fi să ai la tine un CD sau un stick USB cu melodiile care te fac fericit indiferent de situaţie. Dacă nu ai aşa ceva la îndemână, alege un post de radio care nu insistă prea mult pe vorbele moderatorilor şi pe reclame. 4. Ascultă podcasturi sau cărţi audio Unele posturi de radio, atât din străinătate, cât şi din România oferă posibilitatea descărcării în format digital a unor emisiuni pe care tu nu le-ai prins atunci când au fost difuzate în direct. Dacă nu eşti fanul podcasturilor, poţi încerca o carte audio pe CD sau stick USB. De ce nu, ai putea asculta un audio book chiar despre modalităţile în care poţi să rămâi calm în orice situaţie. 3. Lasă-i să claxoneze Atunci când e foarte aglomerat, unii şoferi au impresia că toate probleme se pot rezolva prin claxoane, chiar dacă nimeni nu are nici o vină şi nimeni nu poate să facă nimic pentru a îmbunătăţi situaţia traficului. Astfel, sfatul nostru e să-i laşi să claxoneze – dacă plusezi şi tu cu claxoane nu o să rezolvi nimic. De fapt, o să te enervezi şi mai tare. 2. Lasă-i pe alţii să treacă, fii corect şi politicos Politeţea în trafic e o trăsătură din ce în ce mai absentă pe străzile din România, dar asta nu înseamnă că toţi şoferii sunt grosolani. Dacă e aglomerat – şi nu doar atunci – încearcă să fii politicos şi să îi laşi să treacă pe cei care vor să intre pe drumul principal, ignorând claxoanele din spatele tău. De asemenea, lasă-i pe cei care semnalizează de minute bune să schimbe banda. Nu te incomodează cu nimic, iar traficul se fluidizează. 1. Condusul nu e un concurs – mergi încet, respectă regulile de circulaţie, nu vorbi la telefon, nu te machia Concursurile se ţin pe circuit, nu pe drumurile publice. Aşa că aplică regulile pe care le-ai învăţat la şcoala de şoferi sau, dacă nu le-ai învăţat, întreabă pe cineva care ştie despre ce vorbeşte. Indicatoarele rutiere sunt acolo pentru a fi respectate, chiar dacă unii le ignoră. Aşa că fii cu ochii-n patru pentru indicatoare, marcaje rutiere, pietoni şi alte maşini. Altfel spus, concentrează-te la activitatea condusului, nu te lăsa distras de pasageri, telefoane sau alte activităţi care pot aştepta. Nu uita să porţi centura şi să le ceri şi pasagerilor tăi să poarte centura de siguranţă, oricât de scurt ar fi traseul. Nu e o fiţă să porţi centura – deşi unii cred asta. Centura îţi poate salva viaţa atunci când un şofer care nu a fost atent la orele de legislaţie auto trece pe roşu la semafor şi intră direct în tine, chiar dacă maşina în care te afli tu nu s-a pus încă în mişcare. http://www.promotor.ro

Protectia salariatilor in perioadele caniculare

In urma avertizarilor de canicula si disconfort termic, se vor efectua si controale prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale de Munca, pentru a se verifica respectarea masurilor de protectie a sanatatii salariatilor de catre angajatori, in conditii de canicula. In prim plan sunt sectoarele economice in care se lucreaza in spatii deschise si se desfasoara activitati ce necesita efort fizic deosebit, unde angajatorul poate reduce durata zilei de munca sau poate esalona ziua de lucru pe doua perioade. Angajatorii care nu pot asigura conditiile de mai sus, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor pot stabili alte masuri, cum ar fi reducerea programului de lucru sau esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru. Angajatorii sunt obligati sa ia o serie de masuri de protectie a salariatilor in perioadele cu temperaturi extrem de ridicate, in conformitate cu prevederile OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca, masuri ce constau in: • reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice • asigurarea ventilatiei la locurile de munca • alternarea efortului dinamic cu cel static • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite • asigurarea apei minerale • cate doi-patru litri de persoana pe schimb • asigurarea echipamentului individual de protectie si asigurarea de dusuri Pentru prevenirea unor imbolnaviri profesionale determinate de lucrul in conditii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie sa ia urmatoarele masuri: • asigurarea examenului medical la angajare si a controlului medical periodic • urmarirea depistarii precoce a salariatilor cu contraindicatii pentru munca la temperaturi crescute • asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate • trecerea, dupa posibilitati, in alte locuri de munca sau • reducerea programului de munca pentru persoanele cu afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme. Angajatorii care nu pot asigura aceste conditii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, vor hotari, conform OUG nr. 99/2000, reducerea duratei zilei de lucru, esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru (pana la ora 11,00 si dupa ora 17,00) sau intreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii activitatii in locurile in care aceasta nu poate fi intrerupta, potrivit prevederilor legale. Reducerea, esalonarea duratei de lucru sau intreruperea colectiva a lucrului se stabileste daca temperaturile extreme se mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv. Pentru aplicarea acestor masuri, angajatorii vor stabili, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, rmodalitatile de recuperare a timpului nelucrat si modalitatile de plata, astfel: - prin recuperarea in urmatoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de intrerupere colectiva a activitatii, cu mentinerea drepturilor salariale avute anterior. Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 99/2000 definesc drepturile salariale avute anterior ca fiind "drepturile salariale din luna anterioara intreruperii lucrului, stabilite potrivit contractului individual de munca pentru program normal de lucru". - fara recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de intrerupere a activitatii, dar cu acordarea drepturilor salariale proportional cu timpul efectiv lucrat. In situatia in care, in urma unui control, se constata nerespectarea prevederilor OUG 99/2000 angajatorii vor putea fi sanctionati cu amenda de la 1.500 la 2.500 de lei.

Cartea de salvare a autoturismului

Mai nou soferii romani trebuie posede un nou document. Este vorba de o fisa color, in format A4 ce trebuie sa se regaseasca la parasolarul masinii, fiind numita si “cartea de salvare a autoturismului”. Acest document va cuprinde informatii despre airbag-uri, rezervor sau acumulatori si pot fi folosite in cazul unui accident in urma caruia pompierii ar putea fi nevoiti sa taie caroseria masinii. Fiecare autovehicul are ranforsari speciale pentru a rezista mai bine la impact si care sunt mai greu de strapuns, are airbaguri care pot fi declansate accidental cand se incearca descarcerarea, are conducte de combustibil, cabluri electrice, rezervoare sub presiune, etc. Proiectul este demarat de Automobil Clubul Roman si este parte a unui proiect european de eficientizare a salvării persoanelor aflate blocate în mașini după producerea unui accident. Aflat la început în Romania, membrii ACR își propun ca fiecare conducător auto să dețină o "Carte de salvare". În aceste condiții, un studiu la nivel european a arătat că prezența acestei cărți la bordul fiecărei mașini ar putea salva peste 2.500 de vieți omenști anual. Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de urgență s-a realizat un site de pe care se poate descărca această carte pentru peste 50 de mărci și modele ale autoturismelor actuale. Este foarte importantă cunoașterea temeinică a modelului și a anului de fabricare a mașinii pentru a avea cartea corecta. Totodată trebuie semnalată prezența acestei cărți la bordul mașinii prin amplasarea unui autocolant pe parbriz.